TORT DIPLOMAT
Aceasta reteta o stiu demult....de fapt este singura reteta de tort diplomat pe care eu am incercat-o. De prima oara de cand am auzit-o, acum multi ani, am incercat-o, mi-a iesit foarte bun si,desi exista multe variatii ale acestei retete, am ramas fidela acesteia. Reteta o am de pe spatele unui ambalaj de gelatina granule exista pe vremuri un anume fel de gelatina pe care eu nu l-am mai vazut in magazine si anume gelatina de la firma colonial. Pe spatele ei era aceasta reteta de diplomat o reteta recomandata de bucatarul Petrisor.Asa ca,o sa-i raman intotdeauna datoare cu un mare MULTUMESC.Este reteta care o fac cel mi des in casa, deoarece place tuturor.
Pt blat:
- 5 oua
-5 linguri zahar
-5 linguri faina
-praf de copt 1 pachet
-zahar vanilat
Acest blat este un simplu blat de pandispan,imi place ca se lucreaza usor.Galbenusurile se separa de albusuri.Albusurile de bat spuma,se adauga zaharul peste ele si se continua sa se bata pana se incorporeaza zaharul foarte bine si compozitia devine sticloasa..Apoi se adauga galbenusurile unul cate unul,de data asta amestecand cu o lingura,de sus in jos.Se adauga zaharul vanilat,faina si praful de copt,amestecand incet,sa nu se lase compozitia.Se coace blatul in forma in care vrem in final sa montam tortul,pt a avea dimensiunea care trebuie.Se lasa blatul la racit,si in timpul asta se pregateste un sirop din apa si zahar,si eventual un pic de esente.
Pt compozitia de diplomat aveti nevoie de:
-3 oua
-150 gr zahar
-1 l frisca lichida
-1 compot de ananas
-100 gr stafide
-1 sticluta de esenta de rom.
-4 pachete de gelatina granule de 10 gr fiecare,deci 40 gr
Se desface compotul de ananas si se toarna zeama peste gelatina,lasand-o la inmuiat.Stafidele se pun in putina apa fiarta amestecata cu esenta de rom si se acopera(astfel ele se umfla,si nu mai au aspectul acela de uscate).
In timpul cat lasam la innmuiat gelatina,ouale se mixeaza cu zaharul,50 ml frisca lichida si 100 ml apa.Apoi se pun pe foc mic,amestecand incontinuu,5 min.Se adauga gelatina,si continuam sa amestecam in compozitie inca 5 min.Tineti minte ca focul trebuie sa fie foarte mic,pt a nu da ocazia compozitiei sa fiarba,pt ca fierberea distruge gelatina.Luam la o parte de pe foc si lasam la racit.
In timpul asta se bate frisca.Cand compozitia de oua si gelatina s-a racit,adaugam in ea ananasul si stafidele,si eu, am observat ca daca adaug si un pic de coaja de portocala,gustul e mult mai aromat,asa ca,adaug si un pic de coaja de portocala.Peste ele se adauga cam 1/2 din compozitia de frisca batuta.Se amesteca cu grija,de sus in jos,pt ca compozitia va fi una "pufoasa" si nu vrem sa o stricam.
Se tapeteaza forma de tort cu folie alimentara (asta ca sa putem sa scoatem tortul usor din ea la sfarsit),sau daca aveti o forma de tort cu marginile detasabile,acest pas nu va mai trebui facut.Deci,blatul copt se taie in doua,se aseaza jumatate in forma,se insiropeaza,iar peste el se adauga compozitia de frisca,si iar cealalta jum de blat,pe care o insiropam.
In final,tortul se lasa la frigider cel putin cateva ore,dar ideal ar fi peste noapte.Se scoate din forma,si cu restul de frisca batuta care ne-a ramas,se orneaza dupa preferinte.
Bineinteles ca si acest tort poate fi umplut cu multe feluri de fructe,nu numai ananas,si eu am observat ca in special capsunile ii dau un gust deosebit,si de neuitat.
Eu pun mai multe poze cu acest fel de tort,pt ca,dupa cum am spus mai sus,este tortul cel mai cerut in casa la mine.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu